Am instalat cutii de lemn umplute cu material vegetal în descompunere

12.05.2022

În cadrul proiectului „Conservarea insectelor saproxilice în Carpați” Life Rosalia, am început instalarea cutiilor de lemn umplute cu material vegetal în descompunere.

Cutiile cu material vegetal în descompunere sunt montate pe raza Parcului Natural Putna Vrancea. Acestea imită arborii cu scorburi și oferă o cantitate mare de lemn mort pentru reproducerea insectelor saproxilice care colonizează cavitățile bogate în nutrienți din arbori. Cutiile au un volum de circa 40 litri, iar compostul vegetal imită un substrat, utilizat în mod normal de insectele saproxilice: 60% rumeguș (al plantei gazdă), 30% frunze uscate al plantei gazdă (fag sau stejar), 10% fân tocat mărunt, 500 ml făină de lucernă, 500 ml de ovăz , 5 L apă și două-trei bucăți de lemn.

Una dintre insectele care sperăm că va coloniza aceste cutii este gândacul sihastru (Osmoderma eremita), specie indicator pentru ecosistemele cu arbori scorburoși. Este o specie cu densități foarte mici, care nu provoacă daune economice lemnului hrănindu-se exclusiv cu lemn în putrefacție.

Gândacul sihastru este specie protejată prin Directiva Habitate (specie prioritară, listat în Anexele II și IV) și prin Ordonanța de urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Este considerată ca având statut de conservare favorabil în România (perioada 2013-2018) dar acest lucru este datorat supraestimării arealului ce poate fi ocupat de această specie.

Echipa proiectului Life Rosalia a avut prilejul de a realiza un schimb de experiență cu un proiect LIFE similar: WoodMeadow

După doi ani de lucru în pădure pentru a surprinde insectele saproxilice din Parcul Natural Putna Vrancea, precum și cele

Suntem la finalul etapei de monitorizare a croitorului mare al stejarului (Cerambyx cerdo) și am vrut să vă prezentăm un