Concurs de desene interscolar „Supereroii din lumea insectelor saproxilice”

08.04.2024

În perioada aprilie 2024 – mai 2024, Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea organizează ediția 2024 a concursului interșcolar, intitulat: „Supereroii din lumea insectelor saproxilice”

Cine poate participa?
Concursul se adresează elevilor din clasele V-VIII din unitățile școlare situate în comunitatile de interes pentru Parcul Natural Putna-Vrancea (comunele Soveja , Vidra , Păulești , Negrilești , Tulnici si Nistorești).

Scopul concursului:
Transmiterea de informații referitoare la beneficiile speciilor de insecte saproxilice Rosalia alpina (croitorul fagului) Osmoderma eremita (gândacul sihastru), Morimus funereus (croitorul cenușiu) Lucanus cervus (rădașca) și Cerambyx cerdo (croitorul mare al stejarului) în rândul generației tinere, creșterea gradului de acceptare a insectelor saproxilice în rândul populaţiei locale și conștientizarea necesității acțiunilor de conservare a acestor specii.

Acest concurs este parte a activității E2 – Activități de conștientizare pentru factorii interesați locali și localnici prevăzută a fi implementată în cadrul proiectului „Conservarea insectelor saproxilice în Carpați – LIFE ROsalia”.

Proiectul este implementat de Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea în perioada 1 septembrie 2020 – 31 mai 2025 și este co-finanțat de Uniunea Europeană prin European Climate, Infrastructure and Environment Executive Agency (CINEA) în cadrul programului LIFE Natură și Biodiversitate.

Proiectul își propune să îmbunătățiască statutul de conservare al croitorului fagului (Rosalia alpina) prin realizarea de acțiuni demonstrative de creștere a favorabilității habitatelor forestiere din Carpați.

În ce constă concursul?
Fiecare elev poate participa în cadrul concursului cu o singură lucrare realizată pe suport de hârtie, format A4, realizată prin orice tehnică (creion, cariocă, acuarelă, pastel, tempera, ulei etc.).

Ce ar trebui să includă lucrarea mea?
Creațiile trebuie să includă desene care înfățișează una sau mai multe specii de insecte saproxilice protejate care se întâlnesc în arealul Parcului Natural Putna-Vrancea: croitorul fagului (Rosalia alpina), gândacul sihastru (Osmoderma eremita), croitorul cenușiu (Morimus funereus) rădașca (Lucanus cervus) și croitorul mare al stejarului (Cerambyx cerdo) reprezenate astel incat sa reflecte tema concursului.

Vor fi acordate următoarele premii:

  • premiul special care constă într-o excursie în Parcul Natural Putna-Vrancea pentru clasa câștigătorului premiului I și cadre didactice însoțitoare. Excursia de o zi va fi organizată în perioada 29 mai-08 iunie 2024.
  • premiul I – bicicletă cu accesorii de intreținere
  • premiul II – bicicletă și cască de protecție
  • premiul III – bicicletă
  • premiul IV – trotinetă si cască de protecție
  • premiul V – trotinetă

Informații suplimentare despre acest concurs sunt prezentate în Regulament Concurs de desene interșcolar „Supereroii din lumea insectelor saproxilic”

Dorim mult succes tuturor participanților!

Săptămâna trecută, colegii noștri din echipa proiectului Life Rosalia au participat cu prezentări orale și postere la Congresul internațional de

În perioada 6-9 noiembrie 2024, membrii proiectului Life Rosalia au participat la Zoologycon 2024, un congres internațional de zoologie organizat

Echipa proiectului Life Rosalia a avut prilejul de a realiza un schimb de experiență cu un proiect LIFE similar: WoodMeadow