Context
Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea (APM VN) este o autoritate publică de mediu ce reprezintă Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la nivel local (județul Vrancea), având ca principal rol implementarea politicilor naționale de mediu, eliberarea autorizațiilor de mediu (SEA, EIA, AA), reglementarea utilizării resurselor naturale și a activităților din domeniul silviculturii, stabilirea și îndeplinirea obiectivelor de mediu (inclusiv pentru biodiversitate) la nivelul județului Vrancea.
De-a lungul timpului, Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea a coordonat cu success mai multe proiecte LIFE Nature pentru conservarea naturii (LIFE02NAT/RO/8576, LIFE05NAT/RO/000170, LIFE08NAT RO/000500, LIFE13NAT/RO/00205).
Monitorizare insecte saproxilice și habitatele caracteristice
În prezent, Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea derulează proiectul Conservarea insectelor saproxilice din Carpați LIFE19 NAT/RO/000023 în cadrul căruia recrutăm 4 voluntari pentru a lucra și a câștiga experiență, ajutându-ne în același timp să colectăm date ce privesc speciile de insecte saproxilice din arealul Parcului Natural Putna-Vrancea.
Aplicanții selectați vor beneficia de cazare la stația Lepșa și hrană, vor dobândi experiență profesională în activități de monitorizare insecte saproxilice și habitatele acestora, colectare și procesare de date etc.
Condițiile de cazare: cameră comună, bucătărie, baie cu apă de izvor încălzită la boiler, electricitate de la panouri solare.
Atribuții
Activitățile avute în vedere sunt specifice muncii de teren, implicând vizitarea zilnică a zonelor de monitorizare, monitorizarea speciilor de insecte saproxilice (capcane non-letale, căutare activă) și a habitatelor acestora, completarea fișelor de monitorizare.
Perioadă voluntariat
Activitatea de voluntariat se va desfășura pentru minim 14 zile în perioada 17 iunie – 11 august 2024 în două etape:
• Perioada I: între 17 iunie – 14 iulie 2024
• Perioada II: între 15 iulie – 11 august 2024
Profil candidat
• student sau absolvent al unei facultăți având profilul: biologie, geografie, ecologie, știința mediului, silvicultură, agronomie
• disponibilitate de a desfășura muncă de teren
• persoană sociabilă, dispusă să lucreze în echipă
• cunoscator limba engleza la nivel conversational
Înscriere
Pentru înscriere, vă rugăm sa ne trimiteți un email la adresa vrancealife@yahoo.co.uk cu mesajul „Voluntar Insecte saproxilice 2024” în secțiunea subiect, în care să atașați un scurt CV și o scrisoare de motivație (maxim 1 pagină în care să explicați de ce sunteți interesat să participați și să punctați motivele pentru care aplicați pentru poziția de voluntar).
Dată limită pentru înscriere – 30 aprilie 2024
Săptămâna trecută, colegii noștri din echipa proiectului Life Rosalia au participat cu prezentări orale și postere la Congresul internațional de …
În perioada 6-9 noiembrie 2024, membrii proiectului Life Rosalia au participat la Zoologycon 2024, un congres internațional de zoologie organizat …
Echipa proiectului Life Rosalia a avut prilejul de a realiza un schimb de experiență cu un proiect LIFE similar: WoodMeadow …